Caută cazare

Parcul Carol

Parcul Carol

Așezat pe Dealul Filaret, pe o suprafață de 45 de hectare, este cel de-al doilea parc istoric al Bucureștiului. Reunește armonios zone precum Arenele Romane (cu o capacitate de 5.500 de locuri în aer liber), Muzeul Tehnicii, mormântul soldatului necunoscut (adus în 1991, de la Mărășești) și Institutul Astronomic al Academiei Române. Parcul Carol, expresie de vârf a pitorescului romantic de la acea vreme, a fost amenajat în stil mixt pe Dealul Filaretului. Lacul, cu o suprafață de 2 hectare, este traversat de un pod placate cu dale de marmură. Parcul Carol I a fost proiectat în anul 1900, de către arhitectul E. Redont, și a fost inaugurat în 1906. La acea vreme, aici a avut loc o Expoziție Jubiliară internațională, care marca 40 de ani de domnie neîntreruptă a Regelui Carol I. De asemenea, în 1935, aici s-au desfăurat manifestările „Lunii Bucureștilor”. Alte atracții ale parcului sunt „Fântâna Cantacuzino” (monument ridicat în 1870), complexul statuar „Giganții” realizat de Dumitru Paciurea, un exemplar de Sequoia Gigantea, arbore declarat monument al naturii și Turnul lui Vlad Țepeș, care adăpostește un rezervor de apă.



Cautăm apartament


Vă rugăm așteptați, căutăm cele mai bune oferte pentru dumneavoastră!