Caută cazare

Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei Nr 49-50)

Muzeul National de Arta al Romaniei este cel mai important muzeu de artă din ţară. Funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor. Muzeul a fost înfiinţat în 1948 în fostul Palat Regal. Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecţii de picturi din România. El a fost înfiinţat în anul 1948, având o colecţie importantă a regelui Carol I, aflată iniţial la Castelul Peleş de la Sinaia precum şi în alte saloane ale reşedinţelor regale române. O altă parte a exponatelor a fost adusă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din alte muzee bucureştene cum a fost Anastase Simu (înfiinţat în anul 1910), Dr. Ioan şi Nicolae Kalinderu (inaugurat în anul 1909) precum şi din colecţii particulare. Pe lângă aceste exponate, s-a atras şi fondul muzeal din colecţia primului muzeu de artă din Bucureşti, înfiinţat în anul 1836 în clădirea unei şcoli a Mănăstirii Sfântul Sava la iniţiativa pictorului Carol Valenstein.

Începând din anul 1948, Muzeul Naţional de Artă ocupă clădirea fostului Palat Regal din Bucureşti construit în anul 1937. Astăzi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate în două direcţii principale: Galeria Naţională, ce are în componenţă lucrările celor mai buni pictori români (Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu etc.) şi Galeria de Artă Europeană. În primăvara anului 2001 s-a redeschis Galeria de Artă Românească Modernă. Lucrările sunt expuse la mezanin şi la etajul II în aripa Ştirbey.



Cautăm apartament


Vă rugăm așteptați, căutăm cele mai bune oferte pentru dumneavoastră!